Compatrioţii mei m-au dezamăgit din nou. De fapt, mă dezamăgesc constant. Ca să dau un exemplu la îndemână, naţionala de fotbal a României m-a dezamăgit la Euro 2008, când Olanda mai că nu s-a dat la o parte, iar popândăii manelişti, aşa zişi jucători de fotbal, n-au fost în stare să treacă de mijlocul terenului.

În general, românaşii noştri se cred mari şi tari, şi se comportă ca atare (mă refer în principal la bărbaţi, deşi nici o parte din femei nu sunt altfel). Îi vedeţi, pe stradă, în magazine, la volan, etc. Se comportă ca regii Universului. Aţi încercat să îi ziceţi ceva vreunuia? Să îl înghiontiţi, să îi daţi o palmă (fizică sau morală), să îl înjuraţi sau să îi arătaţi un “semn”? Reacţionează exploziv! Ei, marii macho, nu suportă vreo ofensă. Sunt baştani, nambăr oani, şi tu, adversar infim, vei afla pe pielea ta. Vei fi nu numai învins, ci şi umilit de grandoarea şi puterea lor. Bleah.

Doar gura e de ei. Sunt nişte cârpe, numai bune de şters pe jos cu ei. Îşi consumă energia şi îşi demostrează “puterea” atacând bătrâni, femei, coşuri de gunoi, stâlpi, cabine telefonice, maşini parcate sau pereţi de rigips. Unde e această energie, această vitalitate de nedescris atunci când e vorba de lucruri importante.

Stau şi mă intreb câţi ar fi sărit să îl ajute pe Marian Cozma. Străinii i-au sărit în ajutor, dar dacă erau de un neam cu el, pun pariu că n-ar fi mişcat un deget. S-ar fi dat “loviţi”, ar fi mers pe burtă. În rest, sunt viteji, zmei. În realitate sunt moi, ca o mămăligă făcută cu prea multă apă.

Pe blogul său, Cătălin Tolontan, zice că nu e nimic etnic în uciderea lui Marian. Îl contrazic. Un român moare în Ungaria, înjunghiat de un ţigan ungur (UE ne spune să le zicem rromi, dar eu nu pot), iar un sârb şi un croat încearcă să îl scape. După asta, 2 ţări îl plâng pe handbalist, una sincer, alta mai puţin sincer, chiar cu o doză de vinovăţie la adresa conaţionalului cvasi-necunoscut, mai apreciat afară decât în ţară. Nu sunt ipocrit, nu îl ştiam la perfecţie, auzisem de el, l-am văzut la mondialele de handbal, dar, cum nu a jucat prea mult, nu l-am remarcat. Nu cred că nu e nimic etnic. Dimpotrivă. A, şi incă ceva. Ultimul dintre agresorii identificaţi, Ivan Sztojka, s-a predat singur. Umblă vorba prin “târg” că prietenii mai „speciali” ai lui Zarko Sesum, sârb implicat în incident, le-ar fi transmis lui Sztojka, şi alor lui, că dacă îi prind, îi omoară. Mă întreb ce reacţie ar fi avut acesta dacă ştia că îl caută români.

Unul din scopurile principale ale statelor conduse de regimuri opresive este să transforme populaţia din indivizi cu personalitate, caracter şi idei în nişte roboţei cuminţi şi ascultători, care să nu aibă păreri, idei, cu zero personalitate, cât mai controlabili. Ei bine, la noi cred că s-a reuşit asta. Dacă nu în totalitate, atunci măcar 9 din 10 români sunt aşa.

Aştept să fiu contrazis. Fapte, nu vorbe!

Oldupai.