Într-una din serile mele cu căutări pe internet am găsit, la un conaţional pe blog, un citat foarte interesant. Iată ce spune:
„Pentru a lichida popoarele, se începe prin a le altera, prin a le şterge memoria. Le distrugi cărţile, cultura, istoria şi altcineva le scrie alte cărţi, le dă o altă cultură, le inventează o nouă istorie. Între timp poporul începe să uite ceea ce este şi ceea ce a fost, iar cei din jur îl vor uita şi mai repede. Limba nu va mai fi decât un simplu element de folclor care, mai devreme sau mai târziu, va muri de moarte naturală.”
Acest citat aparţine lui Milan Hubl, istoric ceh, şi i-a fost spus lui Milan Kundera, scriitor, de aceeaşi naţionalitate. Spus, pentru că Milan Hubl este orb. Cartea în care puteţi găsi textul se numeşte “The Book of Laughter and Forgetting”. Nu am un titlu în română, pentru că această carte nu s-a tradus în limba noastră. Se pare că e disponibilă la editura Nautilus.
De vreo 4 articole incoace, scriu despre distrugerea culturii, istoriei şi realizărilor României şi românilor în ochii propriilor conaţionali. Mie mi se pare că toată ridiculizarea trecutului românesc, manelizarea societăţii, eliminarea valorilor umane din percepţia publicului larg şi aşa mai departe, se încadrează perfect în ce spune domnul Hubl. Nu sunt obsedat de teoria conspiraţiei, dar nici nu cred în coincidente. Mai ales că cehii au trecut prin nişte evenimente, după cel de-al Doilea Război Mondial, prin care s-a încercat reprogramarea lor ca naţiune. Spre lauda lor, acest lucru nu a reuşit. Sunt interesat dacă numai eu găsesc asemănări în ceea ce s-a petrecut prin alte locuri şi ce se întamplă la noi.
Ajung la o întrebare, de multe ori pusă de mulţi oameni: De ce învăţăm istoria? Cele mai dese răspunsuri sunt ca să nu repetăm greşelile (“Cel ce nu îşi cunoaşte istoria, este condamnat să o repete”!!!), ca să ştim ce a fost în trecut, ca să înţelegem oamenii şi societăţile trecute, ca să înţelegem prezentul, ş.a.m.d. Nicolae Iorga a spus: “Un popor care nu îşi cunoaşte istoria e ca un copil care nu îşi cunoaşte părinţii”. Eu cred că ar trebui să ne cunoaştem istoria ca să nu uităm. Dacă uităm, vom ajunge nişte “orfani”, fără trecut şi, mai rău, fără viitor, deoarece nu putem avea un viitor ca naţiune fără o entitate naţională. Care este imposibil de obţinut fără cunoaşterea istoriei proprii.
Privilegiul istoriei, ca ştiinţă a evoluţiei umane, este acela că operează cu informaţii care, odată descoperite, chiar dacă, din varii motive, rămân ascunse sau neexploatate o vreme, nu pot fi eludate la nesfârşit decât cu bună ştiinţă. Mai devreme sau mai târziu, adevarata istorie iese la iveală. Istorie scrisă fără răutate, ură, patriotism excesiv, ultranaţionalism, grandomanie sau narcisism.
Oldupai.
