Ups! Daca te afli de partea masculina a speciei si daca esti intr-o relatie si primesti intrebarea asta de la „1/2” ta, ai face bine sa dai raspunsul potrivit, ca altfel ai incurcat-o. Si sper ca stiti raspunsul potrivit, pentru binele vostru. 😀 Bine, recunosc ca mai e si varianta cealalta, santajul emotional. Adica daca ai apucat sa zici „Da”, probabil ca se va intoarce impotriva ta in continuarea discutiei, pentru ca poate vrea ceva sau a stricat ceva, si asa isi ia asigurare. Pana la urma, orice raspuns ai da, tot in incurcatura esti. 🙂

Si uite asa ajung sa ma intreb… ce e iubirea? Din pacate, am trait pana acum si nu am un raspuns la asta. Nu prea ma stresez, au fost cel putin mii inaintea mea care nu au gasit raspunsul la intrebare. Iubirea, amorul, dragostea? Ce sunt? Greu, daca nu chiar imposibil sa le definesti. Dar, pe parcursul trecerii mele prin lume, am aflat ce nu este iubirea.

Iubirea nu e joaca dintre doi copii de 15-16-17 ani care au descoperit mozoleala si plimbarile prin parc, plus SMS-urile nocturne („Noapte buna, iubire/puisor!”, „Te iubesc, pisi/pui!”). La fel cum iubirea nu e nici sentimentul ala care face ca doi pustani care tocmai s-au dezvirginat sa isi jure ca vor fi mereu impreuna, ca dupa un an sau doi sa se desparta cu mega-certuri, pentru ca simt ca se sufoca unul pe altul sau pentru ca vor sa mai incerce si altceva.  Iubirea nu e nici dorinta acuta de a avea pe cineva alaturi de sarbatori, ca sa nu fii singur/singura, iar apoi totul sa se termine imediat ce trece perioada „critica”, in urma ramanand sentimentul de fericire ca sarbatorile nu au fost petrecute in singuratate. Fenomenul se observa mai bine la femei care, daca sunt singure, parca o iau razna in perioada Craciunului, Pastelui, a Revelionului si a altor sarbatori sau sarbatorele, cu semnificatie mai mare sau mai mica, dar care presupun afisarea in cadrul social cu un partener. Atunci apare o „epidemie de dragoste” si un excedent de cupluri. Multe din ele dispar rapid dupa incheierea perioadei festive.

Iubirea nu este nici sentimentul autoimpus de unele femei, care sunt presate sa isi gaseasca un partener (de societate, de familie, rude, prietene, etc.) si sa se marite, pana nu „le trece vremea”. Femeilor de acest tip le trec fiori pe sira spinarii cand sunt intrebate „Tu cand te mariti?”. Vorbim in acest caz de dragostea tip „vreau sa ma marit, deci trebuie sa gasesc un tip cat de cat acceptabil, intram intr-o relatie, ne casatorim si apoi invat eu sa il iubesc si sa traiesc cu el (adica tac si ma adaptez, ca sa fiu recunoscuta in societate)”. Ei da, e o definitie cam lunga, dar, pe scurt, e vorba de iubire ca o nevoie sociala, poate si o nevoie psihologica; cred ca balanta social vs. psihologic variaza de la persoana la persoana. Este prezenta mai ales la femei, dar sunt si destui barbati in aceasta situatie. Cea mai des intalnita fraza mentala a lor este „Ce-ar zice lumea daca as fi singur/singura?”. Teama profunda de a nu fi judecat/judecata influenteaza extrem de mult aceste persoane, care acorda o mare importanta dovezii sociale in planul lor mental. Astfel, simt ca trebuie sa aiba pe cineva, neaparat, pentru a face fata atacurilor familiei sau prietenilor/prietenelor. Din pacate pentru multi, acel cineva se dovedeste cel mai adesea o persoana nepotrivita, si se ajunge astfel la relatii sau casnicii cel putin dificile.

Nu mai are rost sa mentionez dragostea tip Iri si Moni. De astfel de exemple e plina lumea. Stim cu totii ce este de fapt.

Totusi, negarea nu inseamna afirmatie. Stiu ce nu este, dar tot nu am aflat raspunsul la intrebare: Ce este iubirea?

Oldupai.